În solicitările de CONCILIERE CU BĂNCILE, CONSUMATORII AU ÎNVĂȚAT ce să ceară și cum să dovedească ceea ce doresc, (Camelia Popa, CSALB)

În solicitările de CONCILIERE CU BĂNCILE, CONSUMATORII AU ÎNVĂȚAT ce să ceară și cum să dovedească ceea ce doresc, (Camelia Popa, CSALB)
Publicat: 30/01/2020, 17:45

„Am constatat o mai mare deschidere a băncilor către această conciliere, dar și a consumatorilor care au învățat ce anume doresc să ceară și cum să dovedească ceea ce doresc în continuare. În special, merg foarte mult pe reducere de dobândă, se informează exact cam care sunt dobânzile bancare în acel moment și știu ce anume să solicite în dosarele pe care le formăm. Asta mă bucură, pentru că, mai departe, știm și noi ce avem de negociat cu banca și cum putem ajunge la un echilibru între părți”, a mărturisit conciliatorul CSALB.

Ea a adăugat că sunt consumatori care au văzut anumite cifre care s-au dat în anumite dosare, soluționate de colegii conciliatori, și se raportează la aceste sume.

„Ei trebuie să înțeleagă că tot timpul va exista un echilibru între bancă și consumatori. Nici banca nu poate dea 100%, dar nici consumatorul să ia 100%. Trebuie să existe o înțelegere legată de cât de mult se poate obține de la bancă”, a conchis Camelia Popa.

Dintre cererile clasate de bănci în anul 2019, aproximativ 400 au fost respinse din motive nejustificate, iar alte 310 cereri au fost clasate din motive obiective (existența legislației speciale cu privire la Biroul de Credit sau la credite de tip „Prima Casă”).

Consumatorii care se adresează CSALB vor să vadă, în primul rând, că banca/IFN-ul a analizat problemele lor și că instituțiile financiare sunt dispuse să le explice anumite detalii neclare din contract, să fie deschise și transparente, chiar dacă unele dintre concesiile pe care acestea le fac în cadrul procedurilor de conciliere nu modifică radical termenii contractului.

Cea mai frecventă nemulțumire a consumatorilor este clasarea cererilor fără o justificare clară din partea băncii. Mulți dintre ei nu au solicitări mari din punct de vedere valoric, dar așteaptă ca băncile/IFN-urile să îi trateze cu atenția cuvenită și să comunice cu ei, prin intermediul conciliatorilor, de pe poziții de echitate, încercând să identifice soluții viabile problemelor lor.

CSALB recomandă consumatorilor care invocă situații medicale pentru chemarea băncii/IFN-ului în conciliere, să demonstreze cu documente situația respectivă, luând în calcul faptul că o problemă medicală nu reprezintă a priori o condiție a acceptării cererii de către bancă.

Sursă foto: CSALB

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...